Femeie bătută în propria locuință de către fostul concubin, la Petroșani

Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu și au întocmit dosar penal în cazul unei femei care ar fi fost agresată de fostul concubin, la Petroșani. Agresorul în stare de ebrietate a mers la domiciliul femeii, unde unde ar fi lovit-o și amenințat-o.

„Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată de o femeie din localitate cu privire la faptul că ar fi fost agresată de fostul său concubin. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii Biroului de Ordine Publică, care au stabilit că incidentul s-a petrecut la domiciliul femeii din Petroșani. Fostul concubin, un bărbat de 47 de ani, din aceeași localitate, ar fi pătruns fără drept în locuință, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. La solicitarea femeii de a părăsi imobilul, acesta a refuzat și ar fi agresat-o fizic”, transmite IPJ Hunedoara. 

În urma completării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat, care a fost condus la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și violare de domiciliu. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani.

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!