Elevii din județul Hunedoara au ocazia să descopere oportunitățile unei cariere în Poliție

Timp de două zile, elevii din județul Hunedoara au ocazia să descopere oportunitățile unei cariere în Poliția Română, în cadrul celei de-a XVI-a ediții a Târgului de oferte educaționale și orientare în carieră.

Evenimentul, organizat la invitația Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara și a Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Hunedoara, reunește peste 3.400 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a, interesați de alegerea unui traseu profesional. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au prezentat oferta educațională a instituțiilor de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, precum și școlile de agenți de poliție din Câmpina și Cluj-Napoca.

“La eveniment au fost prezenți și profesori, dar și studenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, care au împărtășit elevilor experiența personală și provocările unei cariere în domeniu. Totodată, polițiști din cadrul Serviciului Resurse Umane și ai Biroului pentru Siguranța Școlară le-au oferit tinerilor informații detaliate despre pașii necesari pentru a accede la o carieră în Poliția Română”, informează IPJ Hunedoara.

Marți, activitățile s-au desfășurat la Centrul Cultural Corvinia din Hunedoara, unde elevii au putut vedea tehnica folosită de polițiștii Serviciului Criminalistic și ai Serviciului Rutier, dar și mijloacele de intervenție utilizate în misiuni.

Miercuri, începând cu ora 10.00, evenimentul continuă la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, unde tinerii vor primi informații despre admitere, condițiile necesare și pașii de urmat pentru a urma o carieră în domeniul aplicării legii.

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!