Recunoscută în țară și peste hotare ca un adevărat simbol al gimnasticii românești, Deva continuă să își onoreze valorile care au dus numele orașului pe cele mai înalte podiumuri ale lumii. În acest context, Consiliul Local al Municipiului Deva a aprobat proiectul de hotărâre privind amplasarea busturilor gimnastelor Sandra Izbașa și Cătălina Ponor, precum și al antrenorului Nicolae Forminte, pe Aleea Gimnastelor, în Piața Cetății.
Inițiativa propusă de consilierii locali: Ion Bădin, Sorin-Tudor Lavu, Jean-Florin Bălan, Dacian Ciprian Drăgan, Luminița-Dana Hurugoiu, Călin Constantin Moraru și Ciprian-Nicolae Roman, reprezintă un gest de recunoaștere a meritelor deosebite ale acestor personalități care au contribuit la afirmarea gimnasticii românești pe plan mondial și la consolidarea imaginii Devei ca pol al excelenței sportive.
„Acest proiect reprezintă un gest de recunoaștere și respect față de valorile și tradiția Devei în gimnastica de performanță. Prin această inițiativă, ne asumăm responsabilitatea de a păstra vie memoria performanței și de a onora contribuția celor care au construit, prin muncă și disciplină, o școală de excelență recunoscută la nivel internațional. Susțin acest demers ca pe un act de continuitate, de identitate și de respect față de istoria noastră sportivă”, a declarat Ion Bădin, consilier local.
Busturile vor fi amplasate într-un cadru urban deja consacrat, alături de alte lucrări similare, cu respectarea tuturor normelor legale și urbanistice, astfel încât să se integreze armonios în peisajul existent.
„Deva înseamnă performanță, muncă și tradiție în gimnastică. Prin acest proiect, ne arătăm respectul față de cei care au scris istorie și au dus numele orașului nostru pe cele mai înalte podiumuri ale lumii. Este un demers prin care ne onorăm trecutul și, în același timp, investim în inspirația generațiilor viitoare. Este felul nostru de a transforma recunoștința în memorie durabilă și de a duce mai departe, cu demnitate, spiritul unei tradiții care a făcut istorie.Totodată, le mulțumesc tuturor celor care, de-a lungul timpului, au contribuit la dezvoltarea și susținerea gimnasticii – sportivi, antrenori și toți cei implicați în acest domeniu. Este un demers prin care ne onorăm valorile și oferim generațiilor viitoare modele autentice”, a transmis Lucian Rus, primarul municipiului Deva.
Prin acest gest, primăria municipiului Deva își reafirmă angajamentul de a susține inițiativele care promovează valorile autentice și contribuie la consolidarea identității culturale și sportive a comunității locale.
