Deputatul Natalia Intotero îi cere lui Ilie Bolojan să revizuiască decizia privind desființarea claselor de liceu

Deputatul Natalia Intotero intervine în problema desființării claselor de liceu, cerându-i lui Ilie Bolojan, ca în calitate de minsitru interimar al Educației  să revină asupra deciziei. Parlamentarul atrage atenția asupra faptului că măsurile implementate de Guvern vor duce la scăderea calității actului educațional și vor adânci riscurile la care se expune tânăra generație.

„Am adresat o întrebare oficială domnului Ilie Bolojan, ministru interimar al Educației, privind a doua rundă de reduceri din sistemul de învățământ, măsuri care riscă să lase profesori fără catedră și să afecteze direct calitatea actului educațional, chiar din această toamnă.
Într-o perioadă în care societatea se confruntă cu provocări tot mai mari în rândul adolescenților, de la consumul de droguri și alte adicții până la violență și bullying, învățământul vocațional trebuie susținut și încurajat. Arta, sportul și educația pedagogică oferă copiilor direcție, disciplină și sens, reprezentând alternative reale și sănătoase pentru dezvoltarea lor. Supra-aglomerarea claselor și reducerea acestora ar diminua drastic sprijinul individual de care fiecare elev are nevoie și ar afecta profund calitatea educației”, a subliniat deputatul Natalia Intotero. 

Deputatul hunedorean pune la îndoială oportunitatea acestor măsuri, în special, atunci când este vorba despre învățământul vocațional.

„Prin această întrebare am solicitat un răspuns clar privind oportunitatea aplicării acestor măsuri fără o analiză riguroasă a nevoilor fiecărei unități de învățământ, precum și posibilitatea revizuirii cadrului normativ actual, astfel încât numărul de elevi dintr-o clasă să fie adaptat specificului filierelor teoretice, tehnologice și vocaționale.
Educația nu se face pe hârtie și nici prin calcule reci, ci în școală, cu elevii și profesorii. Voi continua să susțin ferm învățământul vocațional și dreptul fiecărui copil la o educație de calitate, construită pe nevoile reale ale comunității”, a conchis deputatul.

Reamintim că la nivelul județului Hunedoara urmează să se desființeze mai multe clase de liceu, inclusiv de la unitățile cu profil vocațional. Cea mai gravă situație este la Liceul de Arte ”Sigismund Toduță” din Deva, reorganizarea claselor de liceu duce la limitarea posibilităților pentru elevi de a urma o specializare pe care și-o doresc.

Citește aici: Inspectoratul Școlar justifică reducerea numărului de clase pentru anul școlar 2026–2027

Primăria Municipiului Deva solicită menținerea numărului de clase în planul de școlarizare pentru anul 2026–2027

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!