Suspectată de „aranjamente” la atribuire, licitația de la Burjuc a sărit din termenii contractuali. Vorbim despre cea mai mare finanțare europeană pentru apă și canal în mediul rural din județul Hunedoara. Primăria a ratat termenul de predare a proiectului tehnic din cauza cerințelor abuzive impuse de „specialiștii” primarului Adrian Ovidiu Bartha.
Până acum, Primăria Burjuc a pierdut la foc automat litigiile cu contestatarii și e pe punctul de a pierde și finanțarea. Licitația s-a derulat de parcă cineva a urmărit scenariul: „mai bine pierdem banii, decât să nu câștige cine trebuie”.
Angajații Primăriei Burjuc (în frunte cu mama primarului) au impus o serie de cerințe nelegale, restrictive sau abuzive care au provocat contestații și suspiciuni că licitația este condusă din umbră de un ofertant. Noi am avertizat încă din 4 septembrie 2024 („De Parchetul European: Licitație croită pe calapodul ofertantului, la Burjuc”) că afacerea a luat-o razna, dar abuzurile au continuat. Pe 26 septembrie am revenit cu alte informații care au confirmat fărădelegile („Am avut dreptate! Primăria Burjuc, obligată să refacă licitația dubioasă”), însă tot degeaba. Ultima ispravă a gospodarilor din Burjuc a fost comisă pe finalul anului trecut, atunci când toată lumea era cu gândul la șampania de Revelion.
Scurtă recapitulare
Primăria Burjuc a obținut o grămadă de bani pentru extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în comună, un proiect de peste 17 milioane de euro, finanțat prin PNRR. Primăria a semnat contractul la data de 03.07.2024, iar licitația a început la 14.08.2024. S-au înscris 11 ofertanți, după care a început balamucul de epurare a ofertanților nedoriți.
În primul rând au fost excluși de la licitație toți constructorii care nu au în firmă servicii de proiectare. Oricât de pricepuți ar fi la execuția lucrărilor și chiar dacă au parteneriate cu cei mai grozavi proiectanți din Uniunea Europeană, ei nu au putut intra în competiție. În felul acesta lista celor admiși s-ar fi redus artificial. Criteriul restrictiv nu avea cum să fie în interes public, motiv pentru care a fost desființat în instanță. A doua epurare a fost pe bază de lucrărilor similare. La Burjuc au fost acceptați doar cei care pot depune „maximum 1 contract care să cuprindă atât execuție de lucrări cât și servicii de proiectare”. Toată lumea știe că o listă în esența ei are poziții multiple, nu o singură poziție, dar la Primăria Burjuc s-a decis că lista trebuie să fie compusă dintr-un singur contract. A treia metodă de stârpire a concurenței a fost pe „cumulative”. Achizitorii Primăriei plusează pretinzând că prin lucrări similare se înțelege lucrări identice. Adică lucrări de construire rețele de apă și canalizare, ambele obligatoriu pe același contract. Constructorii care au lucrat simultan în două contracte, unul pe apă și altul pe canalizare, urmau să fie descalificați automat, deși nimeni nu le poate contesta capacitatea tehnică și profesională pe baza acestui criteriu scos din joben. Majoritatea celor care au văzut criteriile sunt de părere că ele au fost puse „cu dedicație”. Mai lipsea ca „specialiștii” Primăriei să precizeze că ofertantul este obligat să aibă sediu social în… Bistrița Năsăud (să zicem, la întâmplare).
Toate aceste criterii abuzive au fost desființate de CNSC (Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor) sau de Curtea de Apel Alba Iulia, dar s-a pierdut timp prețios pentru eliminarea lor.
Timpul face toți banii…
Primăria a scurtat aproape la jumătate perioada de depunere a ofertelor, printr-un artificiu nelegal, menit să-i pună în dificultate pe unii ofertanți. Legea le acordă antreprenorilor cel puțin 35 de zile să își pregătească oferta. La Burjuc, constructorii au avut la dispoziție doar 19 zile. Asta se întâmpla spre sfârșitul lunii septembrie 2024. Și în acest caz, CNSC a decis că autoritatea contractantă (primarul și ai lui) au impus reguli incorecte care exclud forțat și nelegal o categorie largă de ofertanți. Pe cale de consecință, Primăria Burjuc a fost obligată să refacă documentația de atribuire cu respectarea prevederilor legale.
Deschiderea ofertelor s-a făcut la sediul Primăriei în data de 26.11.2024, când mai rămăseseră în cursă patru ofertanți. Prea mulți, dacă punem la socoteală mânăriile făcute în prag de Revelion.
N-aduce anul ce aduce ceasul
În seara zilei de 30 decembrie 2024, la ora 20:04, Primăria Burjuc a solicitat ofertanților să depună clarificări, iar termenul de răspuns a fost de o zi. De fapt nici măcar o zi, având în vedere programul normal de lucru – până la orele 16:00 – și fiind vorba de 31.12.2024, adică ultima zi a anului. „Practic nu a fost acordată nici măcar o zi integrală (de 24 ore)”, sesizează CNSC. „Prin urmare, față de cele expuse anterior, Consiliul apreciază că sunt întemeiate criticile contestatorilor cu privire la termenul acordat de autoritate prin adresele menționate, urmând ca autoritatea contractantă să stabilească un termen de răspuns adecvat și rezonabil, în concordanță cu dispozițiile legale”, scrie în decizia CNSC din 26 februarie 2025. Și astfel, încă o tentativă de „executare” a ofertanților nepoftiți a eșuat, dar s-a prelungit termenul de atribuire a lucrărilor.
Cei de la primărie susțin că au grăbit lucrurile prin scurtarea nelegală a timpului de răspuns dintr-o pretinsă stare de urgență, dată de faptul că sunt obligați de finanțator să predea proiectul tehnic în termen de 6 luni de la semnarea contractului. Primăria a semnat la data de 03.07.2024, așadar timpul a expirat pe 3 ianuarie 2025 tocmai din cauza „șopârlelor” puse abuziv de Primărie.
Primarul Adrian Ovidiu Bartha și echipa lui de „specialiști” au cerut (la data de 17 februarie 2025) o prelungire a perioadei de evaluare a ofertelor până la data de 11 aprilie 2025.
În loc de epilog
Într-o discuție telefonică, primarul comunei Burjuc insista pe faptul că oamenii lui au respectat „la virgulă” procedurile, iar criteriile (dovedite ca nelegale) nu au creat avantaj nici unui ofertant. Adevărul se va afla după atribuirea lucrării. Atunci vom ști numele firmei care avea de la bun început în ofertă toate criteriile restrictive și care sunt ofertanții care s-au calificat doar pentru că instanțele și CNSC au eliminat abuzurile Primăriei.
Greu de anticipat ce se va alege de acest proiect, după toate manevrele care au dus la depășirea termenilor contractuali, dar și mai greu de explicat este stăruința în abuzuri a „specialiștilor” Primăriei Burjuc pe tot parcursul acestei achiziții publice. Și vorbim aici de utilități publice absolut necesare pentru locuitorii comunei, investiții în apă și canalizare cu valoare de 17 milioane de euro, bani europeni care ar putea să se ducă pe Apa Sâmbetei.
foto copertă: preluare de pe contul de Facebook / Adrian Ovidiu Bartha



