După ce a învins în penultima etapă a sezonului regulat la Reșița (reamintim, 3 – 1 cu CSM, goluri Bratu, Manolache și Okoro), Corvinul s-a distanțat la 11 puncte de locul al treilea, disputat de trioul Chindia – Bihor – Voluntari. Calculele promovării pleacă de aici, din moment ce primele două locuri din play-off promovează direct, fără să conteze ordinea.
Acum, singura întrebare care se pune este cea din titlu, iar răspunsul ține de ceea ce vor face sâmbătă, de la ora 12.30, echipele implicate în bătălia pentru primele șase locuri. Începem desigur trecerea în revistă cu derbyul etapei, partida de la Hunedoara (foto).
Corvinul Hunedoara (50 de puncte, locul 1) – FC Bihor Oradea (39 de puncte, locul 4)
Oaspeții și-au asigurat matematic prezența în play-off odată cu punctul smuls săptămâna trecută pe teren propriu în fața lui Sepsi (2 – 2 în prelungiri, dintr-un penalty inventat, dar ce a fost a trecut și nu se mai întoarce). De partea cealaltă hunedorenii sunt neînvinși în campionat, „lăsând” adversarilor doar cinci remize. Nu are rost să mai precizăm că o victorie ar consolida și mai mult poziția liderului, aducând Corvinul și mai aproape de obiectivul propus: promovarea.
Sepsi Sfântu Gheorghe (43 de puncte, locul 2) – ASA Târgu Mureș (36 de puncte, locul 6)
La 7 puncte de lider și la doar 4 puncte de locul 3, Sepsi e cvasiobligată să câștige pentru a păstra ecartul față de urmăritoare. ASA și-a compromis practic toate șansele de a lupta pentru promovare odată cu înfrângerea de pe teren propriu (0 – 2) cu Chindia din etapa trecută, din cauză că stă mai rău în meciul direct cu CSA Steaua (1 – 2).
Chindia Târgoviște (39 de puncte, locul 3) – Metalul Buzău (29 de puncte, locul 11)
La prima vedere un joc facil pentru gazde, în fața unei formații cu sacii în căruță, neamenințată de grijile retrogradării și care a făcut sfert de finală în Cupa României. Pe lângă victoria proprie, târgoviștenii vor trage cu ochiul și la ce fac Sepsi, Chindia, Bihor și Steaua.
Gloria Bistrița (23 de puncte, locul 15) – FC Voluntari (39 de puncte, locul 5)
Bistrița, echipă garnisită cu foști jucători ai Corvinului (Chindriș, Mogoș, Lehaire, Câmpan, Chukwu, King, Iurașciuc) va încerca în primul rând să își dea sieși o mână de ajutor, pentru că emoțiile sunt departe de a se fi risipit. Doar 4 puncte separă Gloria de primul loc în barajul pentru evitarea retrogradării. Voluntari va încerca să ia tot potul, interesată și de rezultatele contracandidatelor.
Steaua București (36 de puncte, locul 7) – Politehnica Iași (31 de puncte, locul 9)
Echipa Armatei, fără drept de promovare și în acest sezon, va evolua 99% sigur în play-off, unde va face aceleași jocuri amicale ca și în campionatele precedente. Asta deoarece întâlnește o echipă a Iașiului cu mari probleme financiare, care și-a ratat obiectivul sezonului, iar față de ASA, actualul loc 6, are avantajul meciului direct despre care am vorbit.
Celelalte meciuri ale etapei sunt:
CSC Șelimbăr – CSM Reșița
CSM Olimpia Satu Mare – CS Dinamo București
CSC Dumbrăvița – Concordia Chiajna
AFC Câmpulung Muscel – CS Tunari
Ceahlăul Piatra Neamț – CS Afumați
FC Bacău – CSM Slatina
Clasament Liga 2
1 Corvinul 20 15 5 0 35 – 12 50
2 Sepsi 20 13 4 3 34 – 18 43
3 Chindia 20 12 3 5 36 – 17 39
4 Bihor 20 12 3 5 39 – 22 39
5 Voluntari 20 11 6 3 30 – 15 39
6 ASA 20 11 3 6 37 – 22 36
7 Steaua * 20 11 3 6 33 – 26 36
8 Reșița 20 10 2 8 34 – 28 32
9 Iași 20 9 4 7 24 – 19 31
10 Bacău 20 8 6 6 25 – 24 30
11 Metalul 20 9 2 9 30 – 24 29
12 Chiajna 20 8 3 9 29 – 23 27
13 Afumați * 20 8 3 9 28 – 25 27
14 Slatina * 20 7 5 8 25 – 25 26
15 Bistrița * 20 6 5 9 28 – 29 23
16 Dumbrăvița *20 6 4 10 24 – 33 22
17 Șelimbăr * 20 5 4 11 26 – 31 19
18 Ceahlăul 20 5 3 12 19 – 41 18
19 Dinamo * 20 3 7 10 19 – 33 16
20 Tunari * 20 2 7 11 16 – 35 13
21 Olimpia * 20 3 2 15 17 – 45 11
22 Câmpulung 20 2 4 14 9 – 50 10
* fără drept de promovare
foto: https://www.facebook.com/fccorvinul1921/?locale=ro_RO
