Condamnat definitiv pentru că a încercat să mituiască un polițist

Un hunedorean care a încercat să mituiască un polițist, după ce a fost prins încălcând legislația rutieră, a fost condamnat defintiv. Polițistul a refuzat să primească foloase necuvenite și a depus un denunț la Direcția Generală Anticorupție (DGA) pentru infracțiunea de dare de mită.

Curtea de Apel Alba-Iulia a pronunțat sentința definitivă prin care a menținut pedeapsa stabilită de Tribunalul Hunedoara împotriva lui Marius C., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

„În fapt, la data de 21 iulie 2022, inculpatul, după ce a fost implicat într-un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane și a părăsit locul accidentului, a fost identificat de către un agent de poliție din cadrul IPJ Hunedoara – Poliția Municipiului Petroșani – Biroul Rutier. Inculpatul i-a oferit acestuia suma de 2000 de lei pentru a nu lua măsurile legale împotriva sa. Polițistul a refuzat categoric propunerea ilicită și a formulat un denunț, sesizând comiterea infracțiunii de dare de mită. Urmare a denunțului, ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara au desfășurat actele de urmărire penală, sub coordonarea procurorului de caz”, a transmis DGA.

Prin hotărârea definitivă, Curtea de Apel Alba-Iulia a dispus condamnarea inculpatului la doi ani de închisoare cu suspendare. Totodată, bărbatului i-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul instituțiilor publice tot pe o perioadă de doi ani și a fost obligat să presteze 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria sau Consiliul Local Petroșani. Sentința Curții de Apel Alba Iulia este definitivă. 

Sursa: brasov.net

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!