Aflat la câțiva kilometri de Hațeg, Castelul Nopcsa din satul Săcel, comuna Sântămăria-Orlea a reintrat în circuitul turistic după un amplu proces de restaurare desfășurat între 2019 și 2023. Monumentul istoric, legat de una dintre cele mai influente familii nobiliare din Transilvania, oferă vizitatorilor o incursiune în istorie, arhitectură și cultură.

Castelul a fost construit în stil eclectic, cu influențe neoclasice și romantice, și se remarcă prin turnul său distinctiv, scara interioară din marmură și elementele decorative păstrate din perioada nobiliară. Clădirea are o suprafață construită la sol de 647 mp și este dispusă pe două niveluri, cu numeroase încăperi care reflectă statutul și rafinamentul familiei Nopcsa.
Istoria castelului este strâns legată de familia Nopcsa, atestată documentar încă din secolul al XIV-lea. Membrii familiei au avut roluri importante în viața politică, administrativă și culturală a Transilvaniei și Imperiului Austro-Ungar. Una dintre cele mai marcante personalități a fost baronul Franz Nopcsa, savant și explorator, considerat fondatorul paleobiologiei moderne și una dintre figurile remarcabile ale vieții științifice europene.
De-a lungul timpului, castelul a trecut prin mai multe etape de transformare și utilizare. După naționalizarea din perioada regimului comunist, clădirea a avut diverse funcțiuni publice, inclusiv instituție pentru copii. Trecerea timpului și lipsa investițiilor au dus la degradarea monumentului, însă restaurarea recentă a readus castelul la forma sa apropiată de cea originală.
În prezent, castelul se află în administrarea Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva. Prin restaurarea și deschiderea sa, Castelul Nopcsa devine un nou punct de atracție turistică în județul Hunedoara. Castelul este deschis publicului de luni până duminică, între orele 09.30- 16.30, iar prețul unui bilet este de 30 de lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de tarif redus, de 15 lei.
În perioada 6–8 martie 2026, cei care ajung la Castelul Nopcsa se pot bucura de Târgul de Primăvară, organizat în curtea castelului. Evenimentul reunește meșteri artizani și producători locali și oferă ateliere creative de primăvară (pictură, desen, confecționare de felicitări, olărit și modelaj), activități dedicate naturii și biodiversității, precum și momente artistice. Programul include inaugurarea Cramei Baronului Nopcsa, vernisajul expoziției „Arta Goblenului”, spectacole susținute de ansambluri folclorice din județul Hunedoara, un moment special dedicat doamnelor, o gală a recunoștinței pentru femeile care au inspirat județul, dar și activități pentru copii și tineri. Evenimentul se încheie duminică, 8 martie, cu premierea celui mai frumos stand din cadrul târgului.







