Carnaval Halloween în curtea Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 31 octombrie 2025, ora 1800, la sediul central, în curtea instituției, o petrecere de Halloween la care sunt invitați, cu deosebită plăcere, toți prietenii bibliotecii, de la mic la mare.

Curtea bibliotecii va fi împodobită cu zeci de bostani, iar programul va desăvârși atmosfera tainică și de magie specifică unei veritabile petreceri de Halloween. Copiii se vor bucura de mai multe ore pline de surprize plăcute, cu fotografii la minut și dulciuri. Seara va începe cu prezentarea obiceiurilor legate de această zi, iar participanții vor afla originea și semnificația Halloween-ului, după care va începe petrecerea propriu-zisă.

„Ca în fiecare an, și acum vom lăsa copiii să-și pună fantezia la încercare și le vom oferi prilejul de a lua parte la cele două îndrăgite și palpitante concursuri: „Cel mai înspăimântător costum” și „Dovleacul de groază”. Premiile oferite de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva vor fi atractive și consistente. Câștigătorii – fie ai concursului „Cel mai înspăimântător costum”, fie ai concursului „Dovleacul de groază” – vor pleca acasă cu o trotinetă electrică (Premiul I), o bicicletă (Premiul II), un hoverboard (Premiul III), o trotinetă non-electrică (Mențiune). Pe lângă acestea ei vor primi trofee, diplome și cărți. Participarea la cele două concursuri se va face pe bază de înscriere, care va avea loc în ziua carnavalului, între orele 17.00 și 19.00”, a transmis Sebastian Bara, managerul bibliotecii județene.

Seara se va încheia cu o petrecere la care muzica și dansul vor fi nota dominantă.

 

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!