Canicula aduce controale ale ITM Hunedoara. Angajatorii riscă amenzi de până la 5.000 de lei dacă nu protejează salariații

Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara anunță că va intensifica verificările la angajatorii din județ în perioadele cu temperaturi extreme, pentru a se asigura că sunt respectate măsurile de protecție a salariaților prevăzute de Ordonanța de Urgență nr. 99/2000. Controalele vor avea loc pe toată durata episoadelor de caniculă, iar nerespectarea obligațiilor legale poate atrage amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei.

Potrivit legislației, atunci când temperaturile depășesc 37 de grade Celsius sau indicele temperatură-umiditate trece de pragul de 80 timp de cel puțin două zile consecutiv, angajatorii sunt obligați să ia măsuri pentru protejarea sănătății lucrătorilor. Printre acestea se numără reducerea intensității activității fizice, asigurarea apei potabile, a ventilației, a echipamentelor de protecție și a pauzelor în spații umbrite.

În acest sens, pe parcursul întregii perioade în care se vor înregistra temperaturi ridicate, I.T.M. Hunedoara va efectua controale la angajatorii de pe raza județului, privind verificarea modului de respectare a prevederilor O.U.G. nr. 99/2000. În conformitate cu prevederile Ordonanţei sus-menţionate, pentru desfășurarea în condiții optime a activității în perioada de caniculă, se prevede un set de reguli de securitate și sănătate în muncă în perioadele cu temperaturi extreme”, precizează Adrian Florin Bozdog, inspector șef al ITM Hunedoara.

ITM Hunedoara le reamintește angajatorilor că, în situațiile în care nu pot asigura toate condițiile prevăzute de lege, programul de lucru poate fi modificat de comun acord cu reprezentanții salariaților, inclusiv prin eșalonarea activității în intervalele cu temperaturi mai scăzute. Instituția precizează că oferă sprijin atât angajatorilor, cât și angajaților pentru aplicarea corectă a prevederilor legale.

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!