Când îți joci șansa până la capăt…

Jiul Petroșani – Vulturii Fărcășești 5 – 0 (4 – 0)

Au marcat: Fulga (2), Mircea (17), R. Sandu (21), Buțurcă (44), Tomșa (90)

Jiul (antrenor Sorin Bălu): Iliescu – A. Gogescu (66 Dr. Popa), Dobre, Suciu, Hondorocu (73 R. Petre) – R. Sandu (cpt), Giurică (66 Vl. Toma) – Mircea, Tomșa, Buțurcă (58 Burcea) – Fulga (58 Grădinaru)

Vulturii (antrenor Daniel Bălașa): Ungureanu (eliminat 80) – Ikekpolor (46 Philipp), Voinescu, Mainerici, Stăncălie – Ciutică (28 Peia), Scurtu (cpt) – Trancă (65 Rotaru), Al. Popescu (46 Zanfir), Șchiopu (28 Biosan) – Bubuioc

… fotbalul te mai și răsplătește câteodată. După ce Jiul a stat numai și numai la mâna rezultatelor proprii până la egalul de la Sibiu din runda precedentă, înaintea ultimei etape situația se schimbase radical. Pentru calificarea în play-off nu doar că era obligatorie victoria cu Fărcășești, dar mai era necesar ca Vâlcea să învingă la Mediaș.

Petroșănenii au intrat sâmbătă pe gazon hotărâți să își facă partea lor de treabă, iar asta s-a văzut după nici două minute. Gogescu a reamintit tuturor că nu demult juca atacant, a pătruns pe dreapta și a centrat perfect în mijlocul careului, unde Fulga și-a făcut datoria de vârf și a trimis simplu, cu latul, în poartă. Jiul nu a slăbit deloc ritmul, a continuat să preseze și Mircea a înscris cu capul din marginea careului mic la o centrare perfectă a lui Buțurcă de pe stânga. Tomșa a șutat printre picioarele unui adversar puțin pe lângă poartă (min. 20), însă la faza imediat următoare Fulga și Tomșa au construit excelent o acțiune finalizată superb de Sandu din 16 metri, bară transversală-gol.

La scor de neprezentare lucrurile s-au mai liniștit pe teren. Ceva mai eliberați din presiune gorjenii au încercat să iasă la atac, dar ocaziile de gol au apărut tot în contul gazdelor. Fulga nu a reușit să trimită în poartă centrarea lui Buțurcă în careul mic (min. 39), iar Tomșa a expediat balonul de la 25 de metri puțin peste transversală (min. 43). Firesc, a venit și golul patru, la o execuție senzațională a lui Buțurcă, șut de la 25 de metri lateral stânga lângă bară, la colțul lung.

Cum Vâlcea marcase la Mediaș în prelungirile primului mitan și și-a majorat avantajul imediat după pauză, când gazdele au rămas în zece oameni, meciul de pe „Petre Libardi” a devenit unul cât se poate de calm, jucat la trecerea timpului.

Ceva mai pigmentat de evenimente a fost doar finalul. Portarul Ungureanu a fost eliminat pentru fault ca ultim apărător asupra lui Burcea, iar Grădinaru a irosit în două rânduri șansa golului, cu o lovitură de cap peste poartă la centrarea lui Petre (min. 82) și un șut de la zece metri puțin pe lângă bară (min. 87). Scorul final l-a stabilit Tomșa cu o execuție de decar veritabil, șut puternic și plasat lângă bară de la 18 metri, aproape de colțul careului mare.

Omul care a reușit să ducă Jiul în premieră în play-off, Sorin Bălu (foto), ne-a declarat după obținerea calificării: „Înainte de meci am vorbit cu echipa și le-am spus că în cele patru etape din acest an atunci când nu câștigam de ajutau alte rezultate, când câștigam nu ne mai ajutau. Acum, în ultima etapă, ne-am ajutat și noi și rezultatele altora. La meciul acesta am intrat foarte montați și la felul cum a jucat echipa puteam bate multe echipe din eșaloanele superioare. Am dat gol repede, așa cum am și pregătit jocul și a ieșit ce ne-am dorit. Îi felicit pe toți băieții, au depus o muncă grea, asiduă, care la final a fost răsplătită. Au realizat această performanță, obiectivul clubului a fost îndeplinit. Am trăit o senzație foarte plăcută, un stadion întreg a scandat numele echipei, toată lumea a fost fericită. Mai departe o să vedem, în play-off o să mai luăm presiunea de pe ei. Adresez mulțumiri publice celor din Vâlcea, care și-au apărat corect șansele la Mediaș.”

Programul complet din play-off, unde Jiul va debuta în prima etapă la Clinceni, îl găsiți separat în News Alert.

 

LIGA 3 SERIA 6

rezultate etapa 22

vineri, 27 martie

Unirea Bascov – Minerul Lupeni 3 – 0

sâmbătă, 28 martie

CSM Târgu Jiu – Gilortul Târgu Cărbunești 2 – 0

Muscelul Aro Câmpulung – Viitorul Dăești 5 – 2

Păușești Otăsău – Inter Stars Sibiu 2 – 1

Jiul Petroșani – Vulturii Fărcășești 5 – 0

ACS Mediaș – SCM Râmnicu Vâlcea 1 – 5

Clasament

1 Vâlcea              22     16     5       1       55 – 20      53

2 Lupeni             22     12     4       6       33 – 23      40

3 Vulturii            22     11     5       6       52 – 41      38

4 Jiul                   22     10     7       5       35 – 22      37

5 Mediaș              22     11     4       7       47 – 35      37

6 Inter                  22     8       4       10     31 – 35      28

7 Otăsău              22     9       3       10     30 – 43      30

8 Muscelul          22     6       9       7       34 – 33      27

9 Târgu Jiu          22     7       6       9       26 – 33      27

10 Bascov           22     6       5       11     33 – 37      23

11 Dăești             22     2       9       11     31 – 47      15

12 Gilortul          22     2       3       17     15 – 53      9

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!