Campionatul Județean s-a reluat cu rezultate scontate

Liga 4 Hunedoara a programat sâmbătă și duminică partidele etapei a 18-a. Nu au fost surprize, iar faptul cel mai notabil a fost rocada Retezatul – Aurul din clasament, hațeganii urcând pe poziția a treia.

Ca date statistice menționăm că gazdele au câștigat două meciuri și oaspeții patru, s-au marcat 23 de goluri, 8 gazdele și 15 oaspeții, însemnând o medie de 3,83 goluri pe meci.

 

Aurul Brad – Unirea DMO 0 – 3

Au marcat: B. Matei (26), Al. Caia (61), D. Pușcă (90+3)

Liderul s-a impus clar în derbyul rundei, pe terenul celei de a treia clasate înaintea etapei. Unirea a preluat conducerea la jumătatea primul mitan, a majorat diferența după o oră de joc și a închis tabela în prelungiri cu un gol de la mijlocul terenului, execuție de autor Darius Pușcă.

 

Gloria Geoagiu – Dacia Orăștie 3 – 0

Au marcat: S. Csegoldi (9), Cl. Marcu (86, 90+1)

Un alt derby, unul al orgoliilor locale, s-a disputat la Geoagiu, unde gazdele au avut de tras cu rivalii din Orăștie. Deși au deschis scorul repede, emoțiile s-au risipit abia pe final, odată cu dubla lui Claudiu Marcu. Gloria rămâne astfel în plasa liderului, la doar trei puncte în urmă.

 

Minerul Uricani – Retezatul Hațeg 1 – 7

Au marcat: Fl. Hurez (34) – Al. Marcu (8, 50), I. Tecsi (19, 22, 89), R. Cristian (16, 80)

Galop de sănătate al Retezatului la Uricani, pe terenul „lanternei”. Tripleta ofensivă a oaspeților și-a făcut datoria, iar scorul ne scutește de prea multe comentarii despre desfășurarea partidei. Cu acest rezultat, coroborat cu înfrângerea brădenilor, hațeganii au urcat pe locul al treilea, grație golaverajului superior (+24 față de +15 Aurul).

 

Inter Petrila – Mihai Viteazu Vulcan 2 – 3

Au marcat: Ad. Marioane (18), B. Horvath (69) – S. Glăvan (30), Ov. Vamos (61), P. Selaje (77)

Altă confruntarea de orgoliu între vecini, aceasta având o evoluție mult mai palpitantă a scorului. Petrila a marcat prima, Vulcanul a egalat până la pauză și a preluat conducerea în partea secundă, gazdele au revenit după doar opt minute și egalat la 2, însă după alte opt minute oaspeții au punctat din nou, stabilind rezultatul final.

 

CSM Deva – Victoria Călan 1 – 0

A marcat: Fl. Boldor (5)

Meci între două formații din subsolul clasamentului, încheiat cu victoria la limită a gazdelor. Devenii au mai adăugat trei puncte la zestrea săracă, însă e greu de crezut că pot părăsi penultima poziție a clasamentului până la sfârșitul campionatului.

 

Șoimul Băița – CFR Simeria 1 – 2

Au marcat: Al. Constantin (21) – T. Abrudean (72), A. Marcovici (73)

Gazdele au condus la pauză, însă simerienii au întors rezultatul în partea secundă, într-un interval de numai un minut. Cu victoria de la Crăciunești, CFR s-a apropiat la un singur punct de locurile 3 și 4, ambele ducând în Final Four.

 

Clasament Liga 4 Hunedoara

1 DMO                  18      16      1        1        86 – 24        49

2 Geoagiu              18      15      1        2        75 – 15        46

3 Hațeg                  18      10      3        5        48 – 24        33

4 Brad                    18      10      3        5        41 – 26        33

5 Simeria               18      10      2        6        27 – 32        32

6 Orăștie                18      8        6        4        41 – 30        30

7 Vulcan                18      9        0        9        42 – 33        27

8 Petrila                 18      5        6        7        38 – 32        21

9 Băița                   18      5        2        11      40 – 44        17

10 Călan                18      4        2        12      20 – 53        14

11 Deva                 18      3        0        15      25 – 82        9

12 Uricani              18      0        0        18      8 – 96          0

 

Program etapa 19

Dacia Orăștie – Minerul Uricani

Retezatul Hațeg – Șoimul Băița

CFR Simeria – CSM Deva

Mihai Viteazu Vulcan – Gloria Geoagiu

Unirea DMO – Inter Petrila

Victoria Călan – Aurul Brad

 

foto: https://www.facebook.com/groups/AurulBrad

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!