Minerul Lupeni și Jiul Petroșani, cele două reprezentante ale Hunedoarei care au evoluat miercuri, merg mai departe în Cupa României, după partide jucate în deplasare. Iar în turul următor, programat peste o săptămână, cele două se vor înfrunta în meci direct pe „Petre Libardi” pentru calificarea în play-off! (foto)
Metalurgistul Cugir – Jiul Petroșani 0 – 1 (0 – 0)
A marcat: Trip (56)
Jiul (antrenor Sorin Bălu): Iliescu (cpt) – Gogescu, Dobre, Dinu, Hondorocu – Giurică (65 Fulga), Morariu (76 Dr. Popa) – Vreja (72 Mihăilă), Viașu (76 Nițu), Trip (72 Covaci) – Buțurcă
Jiul a trecut la Cugir de Metalurgistul cu 1 – 0. Unicul gol a venit după o acțiune individuală a lui Viașu, care a driblat trei adversari și a șutat la poartă, Avram a respins în față și Trip, care a urmărit faza, a marcat simplu.
„S-a jucat pe o căldură insuportabilă, era nevoie de câte trei pauze de hidratare pe repriză. Bine măcar că gazonul a fost excepțional. A fost un joc bun, ținând cont de temperatura la care s-a jucat, dar întotdeauna e loc și de mai bine. Am avut un 11 clar neacordat în minutul 2, un șut la vinclu scos de portar, au avut și ei un șut la vinclu, apoi noi am ratat două ocazii mari. În repriza a doua ei au venit un pic peste noi, mai ales după gol. Am întâlnit o echipă cu jucători buni, cu un antrenor foarte bun, Lucian Itu, trebuie spus și asta. Suntem destul de obosiți după dubla din Cupă de la Hațeg (n. red.: 4 – 0 cu Unirea DMO) și Cugir, ne-am abătut un pic de la planul de pregătire, dar mergem mai departe pe drumul nostru. Sâmbătă jucăm un amical la Alba cu CSU, de la ora 11”, ne-a declarat Sorin Bălu.
CSM Caransebeș – Minerul Lupeni 0 – 0, 4 – 5 la lovituri de departajare
Au transformat: Marian Musteța, Marius Musteța, Derbac, Vaștag – Birbic, Ventes, Yabre, Tiganj, Creciunesc; a ratat Dumbravă de la gazde
Minerul (antrenor Ionuț Moșteanu): Stoian – Pancu (46 Offorzor), Yabre, Ventes, Vl. Popa – Creciunesc (cpt), Moumbagna – Bărbat (72 Ursu), Zamura (46 Birbic), Baidoo – Tiganj
Minerul a trăit suspansul maxim în fotbal, cu prelungiri și lovituri de departajare. Partida se putea tranșa cu un pic de șansă în timpul regulamentar, mai ales la bara lui Tiganj din minutul 90+2. La testul nervilor tari de la punctul cu var toți cei cinci executanți ai Lupeniului au transformat impecabil, iar portarul Stoian a fost de trei ori pe minge la șuturile adversarilor, reușind să pareze ultimul dintre acestea.
„A fost un meci care a solicitat efort maxim din partea jucătorilor, pe o caniculă de 41 de grade. S-a jucat pe un teren îngust și am întâlnit o echipă bine închegată, cu jucători de nivelul ligii a treia, care deja au disputat mai multe meciuri oficiale, așadar au avut continuitate, lucru foarte important. Noi abia săptămâna trecută am terminat cantonamentul, s-a acumulat oboseală. În continuare suntem în perioada de pregătire, iar acest joc din Cupă a însemnat pentru noi un test mai mult decât util, ne-a arătat unde ne aflăm la momentul actual. Echipa este în reconstrucție, dovadă că am avut șapte nou veniți în primul 11, iar pe parcurs au mai intrat alți trei. Ne-am atins obiectivul propus, să ne calificăm și să nu avem accidentați. Întreaga echipă mulțumim galeriei care ne-a însoțit și ne-a încurajat la Caransebeș, niște oameni minunați. Dacă noi am jucat 120 de minute, ei au cântat încontinuu 150 de minute! Am programat un amical cu Unirea DMO, în care vor intra cei care nu au jucat miercuri și jucătorii aflați în probe și încă nelegitimați”, ne-a declarat Ionuț Moșteanu.
foto: https://www.facebook.com/minerullupeni1?locale=ro_RO
Rezultatele din turul 2 în Cupa României
CSM Sighetu Marmației – Minaur Baia Mare 1 – 3
Lotus Băile Felix – Crișul Sântandrei 0 – 0, 3 – 5 d. l. d.
CS Timișul Șag – Unirea Sântana 3 – 2
CSM Caransebeș – Minerul Lupeni 0 – 0, 4 – 5 d. l. d.
Viitorul Cluj – SCM Zalău 1 – 6
Sănătatea Cluj – Unirea Alba Iulia 2 – 2, 7 – 6 d. l. d.
CIL Blaj – ACS Mediaș 1 – 1, 2 – 1 prelungiri
Metalurgistul Cugir – Jiul Petroșani 0 – 1
FC Păușești Otăsău – CSM Târgu Jiu 0 – 2
ACSO Filiași – ACS Oltul Curtișoara 3 – 3, 7 – 8 d. l. d.
Dunărea Giurgiu – Cetatea Turnu Măgurele 2 – 1
CS Axiopolis Cernavodă – Agricola Borcea 1 – 3
Dunărea Călărași – Înainte Modelu 2 – 0
AF Bolintin Vale – Progresul Spartac 1 – 1, 1 – 3 prelungiri
Progresul Mogoșoaia – Voința Crevedia 3 – 0
CS Păulești – CS Tunari 0 – 3
Petrolul Berca – CSO Băicoi 2 – 3
FC Pucioasa – Flacăra Moreni 0 – 7
ACSC Domnești – Olimpic Zărnești 2 – 7
Corona Brașov – CSM Săcele 3 – 0
Unirea Braniștea – Sporting Liești 2 – 4
CSM Adjud – KSE Târgu Secuiesc 1 – 1, 2 – 1 prelungiri
Aerostar Bacău – Viitorul Onești 0 – 1
CS Gheorgheni – Ceahlăul Piatra Neamț 5 – 0
Bradul Putna – ACS USV Iași 1 – 2
Programul turului 3
miercuri, 12 august, ora 17.30
Progresul Mogoşoaia – Concordia Chiajna
SCM Zalău – Gloria Bistriţa
CS Tunari – CSL Ştefăneştii de Jos
Jiul Petroşani – Minerul Lupeni
Crişul Sântandrei – FC Bihor Oradea
CSO Băicoi – Metalul Buzău
Minaur Baia Mare – Olimpia Satu Mare
CIL Blaj – Sănătatea Cluj
Oltul Curtişoara – CSM Slatina
Dunărea Giurgiu – Steaua Bucureşti
Timişul Şag – ACSM Reşiţa
Cetatea Suceava – ACS USV Iaşi
CSM Târgu Jiu – SCM Râmnicu Vâlcea
Corona Braşov – Olimpic Zărneşti
CSM Adjud – Sporting Lieşti
Dunărea Călăraşi – CS Afumaţi
Flacăra Moreni – Chindia Târgovişte
Agricola Borcea – Unirea Slobozia
Progresul Spartac – Metaloglobus Bucureşti
Știința Poli Timișoara – CSC Dumbrăviţa
SC Popeşti Leordeni – CS Dinamo Bucureşti
CSC Şelimbăr – Hermannstadt
CS Gheorgheni – ASA Târgu Mureş
Viitorul Oneşti – FC Bacău
