Un cioban originar din Romos a ajuns la spital, după ce a fost bătut de către un coleg de-al său. Cei doi se aflau la o stână din zona Poiana Pelegii și s-au luat la harță, după ce au consumat alcool.
Ciobanul rănit a fost transportat de către salvamontiști până la barajul de la Gura Apei. Acolo, a fost așteptat de o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean Hunedoara, care l-a transportat la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale.
Polițiștii au deschis dosar penal care are ca obiect infracțiunea de lovire sau alte violențe.
„Poliția Orașului Hațeg, a fost sesizată de către un bărbat, cu privire la faptul că, în zona Poiana Pelegii din munții Retezat, ar fi izbucnit un conflict între două persoane. În urma cercetărilor preliminare polițiștii au constatat că, la o stână situată zona Poiana Pelegii din Parcul Național Retezat, în urma unor discuții contradictorii, un bărbat de 53 de ani, din comuna Romos, l-ar fi lovit cu un obiect contondent în zona capului, pe un alt bărbat de 38 de ani, din comuna Romos. În acest caz, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
