Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost reținut de polițiștii din Hațeg după ce a fost surprins în timp ce săvârșea acte ce pot constitui obiectul infracțiunii de coruperea sexuală a minorilor.
Incidentul s-a petrecut marți, 3 septembrie 2025, în jurul orei 17:10, în zona Barajului Sântămăria-Orlea (DJ 686A), unde polițiștii Formațiunii de Investigații Criminale au observat o minoră de 13 ani însoțită de bărbat. Cele două persoane au fost conduse la sediul Poliției Orașului Hațeg pentru stabilirea situației de fapt.
“În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea sexuală a minorilor, iar în urma administrării probatoriului a fost dispusă față de bărbat măsura reținerii, pentru 24 de ore”, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.
Bărbatul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva și urmează să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hațeg, care va decide măsurile legale ce se impun.
Foto: arhivă
