Municipiul Petroșani face un pas important spre un oraș mai eficient și mai confortabil pentru locuitori. Aproape 250 de familii se bucură astăzi de apartamente reabilitate termic, cu un consum redus de energie și condiții de trai îmbunătățite, ca urmare a investițiilor realizate cu sprijinul fondurilor europene.
Aproape 250 de familii din Petroșani locuiesc în apartamente mai eficiente energetic și mai confortabile, datorită investițiilor cu fonduri europene, anunță ADR Vest. Cinci imobile au fost reabilitate termic prin proiectul „Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Municipiul Petroșani”.
Este vorba de:
Blocurile 120 și 122 – strada 1 Decembrie 1918;
Blocul 22 – strada Aviatorilor;
locul 7 – strada Avram Iancu;
Blocul 4 – strada General Dragalina;
„Investiția înseamnă locuințe mai bine izolate, un consum redus de energie, facturi mai mici și un nivel crescut de confort pe tot parcursul anului – fie că vorbim despre iernile reci din Valea Jiului sau despre verile tot mai călduroase. Proiectul a fost realizat cu sprijinul fondurilor europene, prin Regio – Programul Operațional Regional 2014–2020 (etapa I) și Programul Regional Vest 2021–2027 (etapa II)”, transmit reprezentanții ADR Vest.
Beneficiarul investiției este Primăria Municipiului Petroșani.
Sursa foto: ADR Vest
