Acțiune de amploare pe raza municipiului Hunedoara VIDEO

Polițiștii din municipiul Hunedoara și Secției 5 de Poliție Rurală Hunedoara au desfășurat în cursul zilei de ieri, 24 octombrie, o acțiune de amploare, tip razie, în urma căreia au fost aplicate mai multe sancțiuni contravenționale și au fost depistate persoane care se sustrăgeau unor proceduri judiciare.

Acțiunea a avut ca principal obiectiv prevenirea și combaterea faptelor antisociale, menținerea ordinii și siguranței publice, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, precum și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.

Ca rezultat al acțiunii, polițiștii au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 33 de ani, din municipiul Hunedoara, care se sustrăgea de la urmărirea penală, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

De asemenea, un alt bărbat de 23 de ani, din Hunedoara, care se sustrăgea urmăririi penale, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

Cele două persoane urmează a fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara cu propuneri corespunzătoare.

„Cu ocazia activităților de control pe linia respectării regimului armelor și munițiilor, a fost depistată o femeie de 58 de ani, domiciliată în Hunedoara, care ar fi deținut o armă scurtă neletală supusă autorizării, tip pistol cu proiectile din cauciuc, și 28 de cartușe cu proiectile din cauciuc, fără a-și îndeplini obligația legală de a deține un permis de armă valabil. Atât arma cât și muniția găsită au fost ridicate în vederea confiscării, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, informează IPJ Hunedoara.

În cadrul acțiunii desfășurată în cursul zilei de ieri, polițiștii au legitimat peste 230 de persoane, au verificat mai multe localuri de alimentație publică și au oprit în trafic, pentru control, 85 de autovehicule, conducătorii auto fiind testați în vederea determinării consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 42.000 de lei, majoritatea vizând încălcări ale legislației rutiere (fiind luată și măsura complementară a reținerii unui certificat de înmatriculare).

„În acțiune au fost angrenați polițiști din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara, Secției 5 de Poliție Rurală Hunedoara, Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, precum și din structurile de investigare a criminalității economice”, mai transmite IPJ Hunedoara.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică la nivelul județului Hunedoara.

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!