Un accident rutier grav s-a produs astăzi, în jurul orei 19:30, pe șoseaua Deva – Simeria. Două autoturisme în care se aflau șase persoane s-au tamponat. În urma impactului una dintre mașini a fost proiectată în afara părții carosabile, iar doi adolescenți, de 17 și 19 ani, au suferit răni și traumatisme, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale. La fața locului au intervenit echipaje de prim-ajutor, pentru misiune fiind alocate o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
„În urma unui apel la numărul unic de urgență 112, pompierii de la Detașamentele Deva și Hunedoara au intervenit pe DN 7, între Deva și Simeria, unde a avut loc un accident rutier. Pentru misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau în total, 6 persoane. În urma evaluării, doi bărbați au primit îngrijiri medicale și au fost transportați la spitalul din Deva pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara.
Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.
Polițiștii au deschis dosar penal și fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul.
„Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, s-a stabilit că un tânăr în vârstă de 19 ani, domiciliat în Orăștie, în timp ce conducea un autoturism dinspre Deva spre Simeria, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus (Simeria – Deva), condus de un bărbat de 28 de ani, din comuna Zam. În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat într-un alt autovehicul, condus de o tânără de 28 de ani, domiciliată în Simeria.
În urma coliziunii, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 19 ani, precum și a unui pasager aflat în autoturismul acestuia, în vârstă de 17 ani. Ambele persoane au fost transportate la unitatea de primiri urgențe pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, a declarat comisarul-șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
