Accident pe autostrada A1. Au fost implicate patru mașini, o femeie a ajuns la spital

Un accident de circulație a avut loc pe autostrada A1, patru mașini au fost implicate, o persoană a ajuns la spital. Accidentul a fost provocat de un șofer în vârstă de 75 de ani.

Pompierii Detașamentului Deva au fost solicitați să intervină pe autostrada A1, km. 358, sens de mers Deva -Sibiu, unde a avut loc un accident rutier.

„De urgență, pentru aceasta misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate 4 autoturisme, în care se aflau în total, 7 persoane”, informează ISU Hunedoara.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 76 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 75 de ani, care a fost transportată la spitalul din Deva, pentru investigații medicale. Celelalte persoane nu au necesitat asistență medicală.

„La data de 24 octombrie 2024, ora 10:30, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada Râmnicu Vâlcea–Deva au sesizaţi despre faptul că pe autostrada A1, la km 358, pe sensul Holdea-Sibiu, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate 4 autovehicule. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 75 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe autostrada A1, din direcția Holdea-Sibiu, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul din fața sa, condus de o femeie de 43 de ani, din Timișoara, intrând în coliziune cu acesta și proiectându-l în autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 52 de ani, din Arad, care, la rândul lui, a lovit autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 43 de ani, din Timișoara”,au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.

Polițiștii continuă cercetările, în acest caz.

 

Sursa foto: ISU Hunedoara

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!