Minerul s-a calificat dramatic în play-off

Meci decisiv pentru accederea în play-off sâmbătă, la Lupeni, între Minerul și Peciu Nou: gazdele aveau nevoie de victorie, oaspeților le era suficient egalul. A rezultat de aici o dispută încrâncenată, tranșată abia în prelungiri, cu absolut tot ce înseamnă „interzis cardiacilor”. Au fost patru goluri, trei penaltyuri, două eliminări, un gol anulat plus – evident – mulți nervi la final în tabăra învinșilor, cu inevitabilele acuze aduse arbitrajului.

Lupenenii au controlat prima parte, și-au creat ocazii, dar timișenii au fost cei care au introdus mingea în poartă – reușită nevalidată pentru un ofsaid. Golurile au venit după pauză. Mai întâi Alex Popescu a transformat un penalty după un fault comis asupra lui Baidoo. L-a imitat de la punctul cu var Enciu, care a adus egalarea. Peciu a rămas în zece oameni, după eliminarea lui Făndel pentru două galbene (min. 75). În prelungiri s-a dictat a treia lovitură de la 11 metri, după ce Dulap a fost lovit în careu, și tot Alex Popescu a marcat. Același Alex Popescu a stabilit scorul final cu al său hat-trick, la capătul unui contraatac purtat trei contra unu.

Minerul a ocupat astfel locul 2 în seria 9 și va juca în play-off cinci meciuri pe teren propriu și numai patru în deplasare.

Minerul Lupeni CSC Peciu Nou 3 – 1 (0 – 0)

Au marcat: Al. Popescu (53 penalty, 90+6 penalty, 90+8) – Enciu (67 penalty)

Minerul (director tehnic Dan Voicu): Boison – N. Toma, Vlad, Dulap, Doboș – Petea (81 Prem), Creciunesc, Bedea (65 Eshun), June – Baidoo, Al. Popescu

Rezultate etapa 18

Avântul Periam – Lotus Băile Felix 0 – 2

Progresul Pecica – Gloria LT Cermei 0 – 0

Minerul Lupeni – CSC Peciu Nou 3 – 1

Timișul Șag – Politehnica Timișoara 0 – 1

CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Viitorul Arad 1 – 1

Clasament Liga 3 seria 9

1 Poli                     18      10      4        4        31 – 12        34

2 Minerul              18      8        8        2        27 – 16        32

3 Pecica                 18      9        4        5        20 – 19        31

4 Ghiroda              18      9        4        5        29 – 25        31

5 Peciu                   18      9        3        6        40 – 20        30

6 Lotus                  18      8        1        9        16 – 15        25

7 Viitorul               18      5        5        8        14 – 23        20

8 Cermei                18      5        4        9        19 – 29        19

9 Șag           18      6        1        11      18 – 29        19

10 Periam              18      2        4        12      14 – 40        10

 

foto: https://www.facebook.com/minerullupeni1

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!