Tânăr înjunghiat și adolescent cu fața ”spartă”, în Petroșani, după o altercație la petrecerea de la Balul Bobocilor

Un adolescent și un tânăr au ajuns la spital, după ce s-au încăierat la petrecerea de după Balul Bobocilor, a elevilor de la Colegiul Național de Informatică ”Carmen Sylva” Petroșani. Mai exact, un elev de 18 ani, în stare de ebrietate, a scos un cuțit pentru a-l intimida pe un tânăr de 22 de ani. Tânărul l-a lovit pe elev cu pumnul în față, iar în cădere acesta din urmă l-a tăiat cu cuțitul.

La fața locului a ajuns un echipaj de poliție.

„La data de 8 noiembrie, în jurul orei 2:00, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată cu privire la faptul că o persoană ar fi fost înjunghiată, într-un local public din municipiu.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un tânăr de 18 ani, aflat la o petrecere și fiind în stare de ebrietate, ar fi intrat într-un conflict spontan cu un alt tânăr, în vârstă de 22 de ani, ambii din localitate.

În timpul altercației, tânărul de 18 ani ar fi scos un cuțit în scop de intimidare, moment în care cel de-al doilea l-ar fi lovit cu pumnul. În timpul căderii primei persoane, cel de-al doilea tânăr ar fi fost atins cu cuțitul în zona antebrațului drept”, a informat IPJ Hunedoara.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe, precum și pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Tânărul de 22 de ani a fost rănit și s-a deplasat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri, iar celălalt tânăr a fost transportat la spital, conștient, de un echipaj SMURD.

„Echipajul SMURD Petroșani a intervenit azi noapte, în jurul orei 02.15, pe strada Livezeni din municipiu, pentru a acorda primul ajutor medical unui tânăr în vârstă de 18 ani, care prezenta traumatism craniofacial și o plagă la buza superioară. După ce a primit îngrijirile necesare la fața locului, victima a fost transportată la UPU Petroșani pentru tratament de specialitate”, a transmis ISU Hunedoara.

Directoarea Colegiului Național de Informatică ”Carmen Sylva” din Petroșani nu a răspuns apelurilor telefonice și nici mesajelor pentru a oferi un punct de vedere vizavi de incidentul de la evenimentul organizat de elevi.

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!