Într-un mesaj transmis pe pagina sa de Facebook, primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță (PSD), critică în termeni duri măsurile economice impuse de premierul Bolojan. Edilul spune că austeritatea pare a fi îndreptată doar împotriva românilor, nicidecum împotriva clientelei politice sau a celor care beneficiază de venituri imense de la bugetul deficitar al statului.
Lucian Resmeriță califică tăierile și birurile impuse românilor de către Guvernul Bolojan drept „anormale”, „ilogice” și „de neacceptat”. Acesta vine cu exemple de măsuri care ar fi trebuit luate, fără să afecteze veniturile românilor și așa mici.
«„Incompetență, nepăsare, iresponsabilitate”
Asemenea majorității românilor, consider total nedrepte măsurile luate de Guvernul Bolojan, care par a fi mai degrabă îndreptate împotriva românilor!
– Este INACCEPTABILĂ impozitarea pensiilor cu 10 % pentru C.A.S.S.(după ce oamenii au plătit deja 40-45 de ani pentru aceasta)!
– Este ANORMALĂ creșterea normei didactice pentru dascăli și multe altele măsuri care vizează sectorul de învățământ!
– Este ILOGICĂ tăierea alocațiilor și a burselor pentru copii și elevi, care dimpotrivă, cred că trebuie susținuți necondiționat!
– Este DE NEACCEPTAT obligarea persoanelor co-asigurate, fără venituri, la plată pentru a avea acces la servicii de sănătate, a mamelor și a aparținătorilor din familie la acest drept constituțional și uman.
– Este IRESPONSABILĂ blocarea și tăierea multor proiecte de dezvoltare publică, a ceea ce înseamnă investiții guvernamentale în comunități, mai ales a celor care deja au fost asumate și demarte.
Consideră că o serie de multe alte măsuri, care completează cele deja semnalate de întreaga societate românească, sunt INCOERENTE și TOTAL NEPOTRIVITE!
Românii au avut încredere în acest Președinte și în acest Guvern, care din păcate au dezamăgit și dezamăgesc în fiecare zi. Acest Guvern este unul pe deplin EȘUAT, unul care arată doar o TOTALĂ INCOMPETENȚĂ sau NEPRICEPERE.
Nu puneți BIRURI pe oameni! Desființați cele 1300 de agenții și instituții inutile, care toacă banii țării, reglați odată pensiile speciale și remediați problemele legate de pensiile cetățenilor, dați drumul la investitii, opriți suprataxarea cetățenilor și puneți taxe pe multinaționale. Guvernați pentru România și pentru români! Nu împotriva acestora!
Altfel, sloganul Primului Ministru: „Recâștigam încrederea cetățenilor” se dovedește a fi, din păcate, doar o vorbă în vânt”, a scris primarul Cristian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Primarul Lucian Resmeriță nu a putut fi contactat telefonic pentru a explica de ce își exprimă public, atât de târziu, opiniile despre măsurile de austeritate ale Guvernului din care face parte și PSD.
În doar două ore de la publicare, mesajul edilului din Valea Jiului a strâns peste 700 de aprecieri din partea internauților. Aceștia l-au felicitat în comentarii pentru că are curajul să spună lucrurilor pe nume. Totodată, oamenii au criticat deciziile Executivului de la București, spunând că au fost mințiți în camapnie de către cei care au ajuns la putere.


One thought on “Răzmeriță într-un pahar cu apă? Edilul Lupeniului dă de pământ cu Guvernul Bolojan, după ce măsurile de austeritate au intrat în vigoare”