Cinci ambulatorii din Deva, Vulcan, Timișoara și Sebiș vor fi modernizate prin Programul Sănătate, anunță Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest. Peste34 de milioane de leivor fi investiți în aceste proiecte.
Este vorba de Spitalul Județean de Urgență Deva, Spitalul Municipal Vulcan, Clinica de O.R.L. și Clinica de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie – ambele din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara și de Spitalul de Boli Cronice Sebiș. Ambulatoriile de aici vor fi modernizate, pentru a crea un mediu mai sigur și mai confortabil pentru pacienți. În plus, ele vor fi dotate cu echipamente medicale de ultimă generație, ceea ce va permite diagnosticarea mai rapidă și tratamente mai eficiente pentru pacienți.
1,8milioane de lei vor fi investiți în modernizarea și dotarea laboratorului de radiologie și imagistică medicală, a laboratorului de medicină nucleară și extinderea pentru cabinet de pediatrie în cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Deva. Extinderea, modernizarea și dotarea ambulatoriului din municipiul Vulcan va costa 8,1 milioane de lei.
Perioada preconizată de derulare a proiectelor de modernizare este de doi ani, iar Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest este Organism Intermediar.
„Aceste investiții sunt esențiale pentru noi toți. Modernizarea ambulatoriilor nu înseamnă doar clădiri noi și echipamente moderne, ci servicii medicale mai bune și mai accesibile pentru fiecare om din Regiunea Vest. Ne dorim ca locuitorii să poată primi îngrijire de calitate aproape de casă, fără stres și fără drumuri lungi. În fond, sănătatea oamenilor e cea mai importantă, și prin acest proiect ne asigurăm că toți cei din comunitate au parte de îngrijirea pe care o merită”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.
Prin Programul Operațional Regional 2014-2020, ADR Vest a sprijinit modernizarea și dotarea a 17 ambulatorii și 17 unități de primiri urgențe, înființarea a 4 centre comunitare medico-sociale, precum și achiziționarea a 158 de ambulanțe. Potrivit ADR Vest, programul Sănătate (PS) are o alocare totală de 4,37 miliarde de euro și este primul de acest fel aprobat de către serviciile Comisiei Europene în România.