6 din 10 români cred că statul ar trebui să intervină mai mult în economie (sondaj INSCOP)

Potrivit Barometrului Informat.ro – INSCOP Research, ediția a III-a, realizat în perioada 1 – 9 septembrie 2025, majoritatea românilor consideră că statul ar trebui să aibă un rol mai activ în economie. Concret, 61,3% dintre respondenți sunt de părere că statul ar trebui să intervină mai mult în economie, în timp ce doar 33% susțin piața liberă cu intervenții minime. Restul au declarat că nu știu sau nu au răspuns.

La nivel socio-demografic, sprijinul pentru o implicare mai mare a statului este mai ridicat în rândul femeilor (66%), al tinerilor sub 30 de ani (67%) și al angajaților la stat (72%). De asemenea, ponderea celor care susțin rolul activ al statului este ridicată atât în mediul urban mic (70%), cât și în mediul rural (58%).

În ceea ce privește valorile culturale, sondajul arată că 58,3% dintre români preferă tradiția și păstrarea valorilor naționale, comparativ cu 36,7% care aleg progresul și modernizarea. Tinerii și persoanele cu educație superioară se orientează mai mult către progres, în timp ce grupele de vârstă mai înaintată și mediul rural privilegiază tradiția.

Remus Ștefureac, director INSCOP Research, subliniază că aceste rezultate indică un „melanj între intervenționismul economic și conservatorismul cultural”, opțiuni care creează un teren fertil pentru partide sau lideri politici ce promit protecție socială și identitate națională. Totodată, aproape 4 din 10 români pun accent pe progres și modernizare, ceea ce ar putea schimba treptat direcția societății românești pe termen lung.

„Barometrul Informat.ro-INSCOP arată că o mare parte a societății românești (aproximativ 60%) împărtășește valori hibride, un melanj între intervenționismul economic și conservatorismul cultural care combină reflexele stângii tradiționale (care hiperbolizează rolul statului în economie) și reflexe ale dreptei tradiționale (care pune accentul pe tradiții și valori naționale). Aceste opțiuni ale populației pot explica parțial, adeziunea la reprezentări politice specifice populismului conservator. 61,3% dintre români consideră că statul ar trebui să intervină mai mult în economie, în timp ce doar 33% susțin piața liberă cu intervenții minime, iar 58,3% dintre respondenți aleg tradiția și păstrarea valorilor naționale, comparativ cu 36,7% care preferă progresul și adaptarea la schimbările moderne. Deși ne aflăm în vârful unui ciclu în care acumularea și dezvoltarea economică ale României sunt masive comparativ cu situația de pauperizare generală din urmă cu 20 sau 30 de ani, distribuția inegală a avuției, sentimentul de insecuritate socială, crizele economice, inflația, diversele tendințe ideologice globale, exacerbate de războiul informațional alimentează o cultură economică în care securitatea socială și redistribuirea sunt percepute ca priorități față de eficiența pieței. Aceste percepții sunt chiar mai intense în rândul tinerilor (18-29 de ani), cei mai atașați de ideea că statul ar trebui să intervină mai mult în economie. Totuși, proporția de o treime din populație pro-piață liberă indică existența unei baze consistente pentru politici de liberalizare, mai ales în anumite segmente socio-demografice. În ceea ce privește conservatorismul cultural, datele de profil arată că tinerii (18–29 ani) și persoanele cu educație superioară se orientează masiv către progres și modernizare, în timp ce grupele mai vârstnice și mediul rural privilegiază tradiția. Datele Barometrului Informat.ro-INSCOP arată o polarizare generațională și educațională care se poate traduce în clivaje politice și culturale pe termen mediu. Aceste opțiuni sugerează o orientare spre securitate și stabilitate, mai degrabă decât spre risc și schimbare. În plan politic, ele creează, aparent, un teren fertil pentru partide sau lideri care promit protecție socială și identitate națională. Totuși, aproape 4 din 10 români pun accent pe progres și modernizare. Faptul că aceștia se regăsesc în special în rândul tinerilor, urbanului mare și a populației cu educație superioară arată că, pe termen lung, societatea românească ar putea evolua spre mai multă deschidere și modernizare, chiar dacă în prezent domină reflexele conservatoare. Subiectul este unul cu profunde implicații pentru viitorul României și necesită cercetări aprofundate”, a precizat Remus Ștefureac, director INSCOP Research.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1103 persoane, reprezentativ pentru populația adultă a României, prin metoda CATI (interviuri telefonice). Eroarea maximă admisă este de ± 2,95%, la un nivel de încredere de 95%.

 

Sursa: Barometrul Informat.ro – INSCOP Research, ediția a III-a, septembrie 2025

Foto: pixabay.com

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!