40 de unități de învățământ din Hunedoara, incluse în Programul „Masă Sănătoasă” 2026

Guvernul a repartizat fondurile aferente Programului Național „Masă Sănătoasă” pentru anul 2026, iar din județul Hunedoara au fost incluse 40 de unități de învățământ, cu un număr total de 13.983 de elevi. Suma totală alocată pentru județ ajunge la 39.476 milioane de lei.

La nivel național, programul ajunge la peste 542.000 de copii din 1.427 de școli și grădinițe, finanțarea totală ridicându-se la 1.531 miliarde de lei.

Programul „Masă Sănătoasă” se adresează elevilor și preșcolarilor prezenți la cursuri și presupune acordarea gratuită, zilnică, a unei mese calde sau, acolo unde nu există această posibilitate, a unui pachet alimentar.

În județul Hunedoara, unitățile de învățământ incluse în program sunt din: Uricani, Petroșani, Aninoasa, Orăștie, Brad, Sântămăria-Orlea, Baru, Călan, Ilia, Geoagiu, Hunedoara, Băcia, Băița, Vața de Jos, Bucureșci, Lupeni, Pui, Baia de Criș, Vulcan, Deva, Hațeg, Turdaș, Crișcior, Râu de Mori, Brănișca, Teliucu Inferior, Vețel, Luncoiu de Jos, Mărtinești, Lăpugiu de Jos, Bretea Română, Certeju de Sus, Lelese, Bănița, Peștișu Mic, Burjuc, Ribița, Zam și Vorța.

Vezi lista completă a unităților de învățământ din județ:

Distribuie articolul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contacteaza-ne!